|
|
|
|
|
 |
 |
 |
 |
 |
||||||||
|
 |
|
||||||||||
  
            |
|
Recentele evenimente din Caucaz nu pot provoca decît durere. Cum poate fi cînd ruşii ucid gruzini, iar gruzinii ruşi? Cum poate fi cînd şi gruzinii şi ruşii nu văd altă soluţie de rezolvare a problemelor cu statele cu care se confruntă decît războiul? Dacă e să reducem conflictul ruso-georgian la nivelul unei operaţiuni matematice (cum, de altfel, încearcă să îl prezinte majoritatea mediilor de informare), atunci totul pare să fie limpede. Avem două state A şi B. Unul dintre acestea, să zicem A, care este mai mare şi mai tare, de ceva timp, are sub control, ca să nu spunem ocupă, o bună parte din teritoriul celui de-al doilea. La rîndul său, B, ca orice stat normal, încearcă să-şi întoarcă pămînturile pierdute, inclusiv pe calea armelor. Această abordare nu lasă loc de comentarii faţă de acţiunile întreprinse de către Tbilisi. Ofensiva forţelor militare gruzine nu poate fi calificată decît ca îndreptată spre restabilirea şi asigurarea integrităţii teritoriale a ţării. De altfel, la fel, ca şi intervenţia forţelor armate ale Rusiei în Cecenia cu puţini ani în urmă. Reducînd conflictul la aceste dimensiuni, partea rusă poate fi, în cel mai bun caz, recunoscută ca moaşa unui regim marionetă. De fapt, Osetia de Sud nici nu s-a despărţit de Rusia după evenimentele din 1991, toate sferele vieţii sociale fiind strîns legate de Moscova. Regiunea separatistă este cu totul şi pînă la capăt sub controlul rusesc. II. Nu există nici un dubiu asupra părţii care a declanşat conflictul. Nu, nu este Gruzia. Mica şi mîndra Gruzie bîntuită de reformele liberale, nu are potenţial, dar mai ales dorinţă, pentru a întreprinde asemenea paşi. De asta sînt capabil doar anumiţi indivizi din rîndul populaţiei gruzine, dar care, de fapt, nici nu prea fac parte din această populaţie. Cine nu a auzit sintagma „Georgia (în limba liberala Gruzia înseamnă Georgia) - aliatul Occidentului”. Asta e. Numai că Occidentul nu este aliatul Gruziei, ci al regimului Saakaşvili. Pentru Occident Gruzia este, aşa, un număr, ce-i drept, cu poziţie geostrategică importantă, în lista provinciilor/teritoriilor ocupate, alături de Irak, Turcia, Ucraina, România, Bulgaria, Polonia, Cehia, Slovacia etc., etc., mai departe conform listei şi poziţiei geografice. În declaraţia citită de Saakaşvili în direct Este de prisos de întrebat cine sînt proiectanţii „noii ordine mondiale”. Nici măcar SUA care este doar un instrument în realizarea acesteia. Nouă ordine mondială, potrivit arhitecţilor ei, este chemată să „instaureze pacea şi securitatea pe suprafaţa întregului Pămînt”. Ce-i drept, cu preţul a cîtorva miliarde (!!!) de vieţi omeneşti şi înrobirea celorlalţi rămaşi în viaţă. Un fel de lagăr de concentrare universal. Gruzia lui Saakaşvili nu este un stat independent şi suveran, ci doar un segment, o feudă a acestei noi ordini mondiale. III.
Odată ce obiectivele militare au fost atinse, războiul trebuie încheiat, adică trebuie impusă recunoaşterea condiţiilor învingătorilor de către învinşi sau, după caz, recunoaşterea rezultatelor conflictului pe plan internaţional. Eventual, operaţiunile pot fi reluate în cazul în care învinşii sau partea a treia tărăgănează să accepte sistemul de relaţii al învingătorului. A avut oare ca scop atacul armatei gruzine preluarea controlului asupra teritoriului separatist? Probabilitatea este nulă. Partea gruzină putea să rezolve problema pe cale militară, dacă ar fi avut garanţie că forţele militare ruse au să rămînă în afara conflictului. Însă, la data declanşării conflictului, Tbilisi ar fi trebuit să fie convins de reacţia inversă a Rusiei. Or, (1) cam de prin 1992 Rusia era principala forţă de menţinere a păcii în regiune, (2) de cînd a fost instaurat regimul lui Saakaşvili de ocupaţie occidentală relaţiile dintre cele două ţări s-au înrăutăţit continuu, iar (3) în aprilie 2008 Putin a semnat un decret prin care Moscova practic declara regiunea separatistă zona intereselor sale exclusive. Plus la aceasta Rusia menţine în regiunea caucaziană un puternic contingent de trupe bine dotate şi călite în cele două războaie împotriva separatismului cecen. Scopurile urmărite de către cei care au declanşat conflictul, adică de către proprietarii (acţionarii, investitorii, deţinătorii) regimului Saakaşvili, sînt cu mult peste problemele legate de mica regiune separatistă şi de integritatea teritorială a Gruziei. Declanşarea conflictului ruso-gruzin reprezintă începutul unei operaţiuni politico-militare prin care se urmăreşte: 1. legalizarea politico-militară a ocupaţiei occidentale a Gruziei şi Ucrainei, 2. preluarea controlului integral asupra Caucazului de Sud, adică a teritoriilor fostelor republici sovietice: Gruzia, Armenia şi Azerbaigean, 3. „împingerea” Rusiei la nord de Caucaz, adică preluarea teritoriilor caucaziene aflate la moment în componenţa Federaţiei Ruse, (eventuala recunoaştere de către partea rusă a precedentului kosovar va înlesni realizarea acestui scop). Evenimentele din noaptea de 7 spre 8 august au fost declanşate de către regimul Saakaşvili conform unui scenariu pus la punct în cabinetele de lucru ale Comitetului Central de Cum s-au desfăşurat evenimentele? Dacă dăm la o parte toată greaţa propagandistică (din toate părţile), atunci totul devine limpede ca apa de izvor. (1). Armata gruzină intervine în regiunea separatisă, ocupă din marş centrul administrativ Ţhinvali şi … practic elimină regimul separatist. Însă, prin singura trecătoare ce desparte Rusia de Gruzia, lăsată fără nici o atenţie de către strategii militari occidentali (???), pe scena conflictului intră forţele militare ruse care rezolvă problema prezenţei militare gruzine în regiunea separatistă în mai puţin de 24 de ore. (2). Gruzinii în marş au intrat în Osetia, în marş au şi ieşit. Relatările mijloacelor de informare gruzine, ruseşti, de peste hotare despre lupte crîncene dintre gruzini şi ruşi sînt de-a dreptul şi puţin spus propagandistice. Despre aceasta ne vorbesc numărul celor căzuţi, de ambele părţi, distrugerile, mijloacele militare folosite. De fapt, forţele armate gruzine nu au făcut altceva decît să se retragă din faţă forţelor ruseşti care înaintau fără a întîlni obstacole şi rezistenţă serioasă. Marşul celor două forţe era completat doar de tirurile artileriei şi de apariţia în văzduh a unu-două avioane militare. (3). După ce trupele ruseşti au invadat Osetia, regimul Saakaşvili a început să ţipe pe întreaga lume că Rusia vrea să sugrume libertatea Gruziei. Ieşirile regizate ale marionetei Saakaşvili erau în direct prezentate de cele mai importante posturi americane, britanice şi europene. Ce-i drept, de la început, majoritatea presei neoficiale din Europa şi SUA a apreciat că vinovat în escaladarea conflictului este regimul Saakaşvili. Peste puţin timp, ca la comandă, totul a revenit la matricea propagandistică occidentală: imperialismul rus sufocă libertatea Gruziei. (4). „Împinsă de opinia publică progresistă”, clasa politică occidentală iese cu apeluri, declaraţii şi iniţiative. Motivul principal invocat de liderii occidentali – Rusia trebuia să se retragă din Gruzia şi să respecte integritatea teritorială a acesteia. (5). Pentru a facilita procesul de pacificare Occidentul este gată să se aducă în jertfă şi să-şi asume rolul de conciliator – „numai ca pacea în regiune să fie instaurată”. În acelaşi timp, stăpînii regimului de Nu este greu de presupus că regimul Saakaşvili va accepta semnarea unor acorduri doar dacă acestea vor fi intermediate de către occidentali. De altfel, liderul liderului de (6) Dacă Moscova nu va dori să schimbe formatul de negocieri pentru rezolvarea situaţiei create şi a conflictului separatist presiunile asupra părţii ruse vor creşte. Regimul Saakaşvili va asigura reluarea ciocnirilor militare, iar suspuşii lui vor presa Moscova în vederea respectării integrităţii teritoriale şi necesităţii rezolvării conflictului pe cale paşnică. Conflictul declanşat de către regimul-marionetă Saakaşvili are ca scop intervenţia directă a occidentalilor în procesul politic din Caucaz şi recunoaşterea faptului ca atare de către Moscova. Atingerea acestui obiectiv ar influenţa direct şi hotărîtor conflictul separatist abhaz şi cel din Karabah, precum va avea ca rezultat şi plasarea unui regim marionetă Deschiderea sau redeschiderea conflictului în jurul regiunii separatiste face din Gruzia şi Ucraina membre ale NATO. Sub pretextul aşa zisului pericol rusesc şi apărării lor de eventuale intenţii agresive din partea Moscovei, aceste structuri geopolitice vor fi primite în regim de urgenţă în structura militară a Occidentului. Recunoaşterea politico-militară a ocupaţiei Gruzie şi Ucraienei de către Occident; prin aşa zisa calitate de membru NATO, şi cedarea Occidentului de către Moscova a poziţiilor politice deţinute în Caucaz, poate avea doar efecte distructive asupra stabilităţii regiunii caucaziene aflate în componenţa Federaţiei Ruse. Ruperea Caucazului din componenţa Rusiei i-ar costa pe băştinaşi sute de mii de vieţi omeneşti. Dar parcă aceasta îi interesează pe inginerii noii odini mondiale? Or să moară. Dar în Iugoslavia, Irak, Orientul Apropiat, Asia de Sud-Est ce, nu au murit? Au murit şi au să mai moară dacă o să fie nevoie de apărat „democraţia şi drepturile omului” şi… de servit interesele geopolitice ale noii ordini mondiale. IV.
Dacă e să apreciem evenimentele din perspectiva aceleiaşi operaţiuni matematice, atunci vina Moscovei poate fi uşor îndreptăţită. Rusia, cel mai mare stat de pe harta geopolitică a lumii, are la hotarele sale sudice un regim neloial, ca să nu îi spunem duşmănos. Politica externă a acestui regim primejduieşte direct interesele Moscovei şi este îndreptată spre eliminarea acesteia din regiune. La rîndul ei, partea rusă încearcă în fel şi chip să-şi păstreze poziţiile prin neutralizarea intenţiilor acestui regim şi a evoluţiilor care ar aduce la „împingerea” ei din această regiune. Ca mecanisme de presiune asupra regimului neloial au fost folosite două regimuri separatiste. În momentul în care regimul neloial Moscovei a încercat să îşi recupereze teritoriile separatiste, partea rusă a intervenit pentru a-şi apăra interesele. Mai ales că regimul de Totuşi, vina Rusiei este incomparabil şi incontestabil mai mare. Ce a făcut Rusia pentru ca să aibă în Gruzia un aliat de nădejde în Caucaz? Chiar în timpul conflictelor deschise presa scrisă, văzută şi citită de limbă rusă vorbeşte despre „poporul frăţesc, fraţii noştri gruzini şi istoria noastră comună”. Un fel de fariseism cosmetic pentru că pe parcursul ultimilor aproximativ douăzeci de ani, gruzinii şi ruşii s-au depărtat (au fost depărtaţi!!!) continuu unii de alţii, la nivel cotidian, al relaţiilor interetnice, dar mai ales la nivel de relaţii interstatale. Este cunoscut faptul că în Rusia, după căderea comunismului, a fost stimulat în orice chip, iar la moment înfloreşte, naţionalismul şi xenofobia. Ţinta principala, nu, nu sînt evreii (cum era de obicei), ci reprezentanţii popoarelor Caucazului, inclusiv cele din componenţa Rusiei. Ca urmare a „luptei” statului cu xenofobia, ruşii şi caucazienii au început sincer să se urască şi din cînd în cînd să se mai omoare unii pe alţii. La nivelul relaţiilor interstatale, în toată perioada post-sovietică Rusia nu a făcut decît să batjocorească Gruzia. Putem să ne oprim chiar la separatismul oset şi cel abhaz. Pe parcursul perioadei post-sovietice Moscova s-a comportat cu Gruzia ca cu un ostatic mereu înjosit, bătut şi scuipat. Dacă acesta încerca să-şi revindece personalitatea şi drepturile, atunci era ameninţată cu închiderea „gazului şi luminii”. O aşa „politică bilaterală” ce rezultate poate avea? Mai ales într-un mediu bîntuit de deznădejde şi de reformele liberale. Multora le place să alifice acţiunile externe ale regimului de Or, pînă la urmă cine a permis ca Gruzia să fie ocupată? Occidentalii pur şi simplu au venit şi şi-au instaurat un regim marionetă într-un teritoriu care nu aparţinea nimănui, devastat de haos, sărăcie şi separatism. (În perioada Şevarnadze, regimul controla aproximativ a treime din teritoriul ţării). Imperialismul nu este un comportament propriu unui imperiu, ci unui tîlhar cu ambiţii geopolitice mondiale. Iar imperiu înseamnă, întîi şi întîi de toate, nu tîlhărie (fie şi sub pretextul "apărării drepturilor omului"), ci Idee sau Duh, dar nu forţă armată şi robinet energetic. Ideea de Imperiu este un mesaj existenţial adresat lumii întregi. Pentru ce trăim? Cum trebuie să trăim? Da, gruzinii se află sub ocupaţie, dar de ce ar schimba această ocupaţie pe o alta, la fel ca şi acesta? Or, ce diferenţă ideologică există între occidentali şi actualul regim de „Specialiştii şi analiştii” autohtoni nu trebuie să-şi facă inimă rea. În ceea ce se numeşte conflictul ruso-gruzin. Partea rusă nu poate să învingă pentru că existenţial este subjugată Occidentului. Ea se supune ideologic Occidentului şi recunoaşte statutul său de vasal. Ea acceptă structura instituţională a acestei ideologii şi se conformează regulilor ei. Cum Occidentul exercită presiune asupra Moscovei? Prin calitatea de membru în G8, prin calitatea de membru în OMC, prin acuzaţii de nerespectare a drepturilor omului, prin izolare internaţională, şi, culmea, prin retragerea dreptului de a organiza jucăriile olimpice în 2014. De fapt, este vorba de tot ce este legat sau înseamnă Noua Ordine Mondială. Se poate afirma că regimul de … Acest război este unul civil. Nu a început cu douăzeci de ani în urmă. Acesta este o continuare a războiului civil declanşat de loviturile de stat din 1917. Şi în el sînt implicaţi nu numai ruşii şi gruzinii… Mircea Tătaru
|
|
Răvaşe recente
|
|||||||||||||||||||||||||||||||
 |
 |
||||||||||||||||||||||||||||||||||
 |
Moldova Noastră | Oficială | Politică | În lume | Economică | Socială | Culturală | Istorică | Ortodoxă | Urbană | Rurală | Subterană Preluarea totală sau parţială a informaţiei publicate pe site se face numai cu indicarea sursei. 
|
 |
I. 
Un război poate fi victorios numai în cazul în care are scopuri bine determinate şi realizabile. Ocuparea unei ţări sau a unui teritoriu sau obţinerea unui rezultat politic reprezintă doar efectul ce urmează după atingerea obiectivelor militare puse în faţa forţelor armate. Dacă obiectivele sînt neclare, irealizabile sau sînt schimbate pe parcursul operaţiunilor militare, atunci războiul este pe jumătate pierdut.
În ceea ce se petrece la moment în Caucaz vina Rusiei este mult mai mare decît cea Gruziei. Incomparabil mai mare. Putere mare înseamnă şi responsabilitate mare. 