HRISTOS A INVIAT! aprilie 24 2006 - 23:51 (Centrul de Monitorizare şi Analiză Strategică)

În Duminica Învierii, după cum a şi fost vestit cu o săptămînă înainte, s-a desfăşurat un alai sărbătoresc de la bariera Ialoveni pînă la bariera Stăuceni a Chişinăului. Alaiul a străbătut pe jos 16 kilometri de la miază-zi la miază-noapte, înaintînd pe principalele artere ale oraşului, creştinii purtînd în fruntea coloanei felinarul cu care a fost adusă Lumina Sfîntă de la Mormîntul Domnului, icoana Învierii, cruci şi steaguri (prapuri) bisericeşti în semn de biruinţă a credinţei ortodoxe, a Vieţii asupra morţii.

Pînă în clipa începerii alaiului – ora 13.00 – a plouat cu destulă insistenţă, punînd la încercare tăria doritorilor să ia parte la această procesiune. La sigur, mulţi au fost cei care îşi puseseră în gînd să vină la această manifestaţie creştinească, dar s-au lăsat sfidaţi de ploaia care părea să nu mai contenească. Totuşi, cei care s-au condus mai vîrtos de rîvnă, de simţul răspunderii personale, răzbind la postul de poliţie dinspre Ialoveni, au fost răsplătiţi cu dragoste de o vreme frumoasă, însorită, sărbătorească, fără arşiţă şi fără frig, tocmai bună pentru o plimbare dintr-un capăt în celălalt al tîrgului Chişinăului în Duminica Vieţii.

Acest alai a întregit crucea a cărei latură – de la Asfinţit la Răsăsrit – a fost străbătută în acelaşi mod în ziua Naşterii Domnului cînd s-a mers de la bariera Sculeni la Porţile oraşului dinspre aeroport.

Deşi alaiul nu era numeros – circa 150-180 de creştini din difertie parohii ale Chişinăului şi alte cîteva localităţi – el stîrnea, după caz, curiozitatea, nedumerirea, bucuria sau condescendenţa trecătorilor şi pasagerilor. Erau destui cei care îşi faceau semnul crucii la trecerea steagurilor, răspundeau voios cu un „Adevărat a înviat!” strigat sau schiţat la salutul adresat lor de către părintele Anatolie (Cibric) „Hristos a înviat!”, îşi fluturau mîinile sau claxonau în semn de salut, sprijin şi aprobare la acest alai neobişnuit pentru un oraş post-sovietic, populat în cea mai mare parte după 1944 cu persoane de alte obîrşii decît băştinaşii creştini.

Trecînd prin zonele rezidenţiale alaiul era întîmpinat de familii întregi sau de grupuri de meseni veniţi la careva în ospeţie şi acum, la auzul clopotelor (alaiul avea în frunte o clopotniţă mobilă din vreo 6-7 clopote care erau bătute în diferite melodii de sărbătoare), al cîntărilor de tropare sărbătoreşti sau al strigătului puternic „Hristos a înviat!” rostit cel mai des în română, dar şi în slavonă, găgăuză, ţigănească, greacă şi latină, se adunau cu toţii pe la ferestre, balcoane şi pe marginea drumului. Văzînd cum din acelaşi grup de rude, prieteni unii, indiferent de vîrstă, răspundeau cu mărturisitorul salut „Adevărat a înviat!”, pe cînd ceilalţi se uitau doar ca la o reprezentaţie, buimăciţi de spectacolul ciudat pentru ei al steagurilor bizantine (bisericeşti), crucilor, dangătului melodios a biruinţă al clopotelor, al cîntărilor pline de bucurie şi recunoştinţă ale creştinilor, îţi aminteai de verseturile apocaliptice despre unii care vor fi mîntuţi alături de cei care vor fi într-un pat cu ei, dar care vor merge la pierzanie.

Biserica „Sfinţii Întocmai cu Apostolii Împăraţi Constantin şi Elena” – cea mai veche parohie din Chişinău (datează din prima jumătate a sec. XVIII, avînd o predecesoare de lemn mult mai veche) – a fost unica biserică care a întîmpinat alaiul cu dangăt de bucurie, formînd o catavasie armonioasă cu clopotniţa mobilă a alaiului. Din păcate, celelalte două biserici pe lîngă care s-a trecut – „Sfîntul Vladimir” şi Catedrala – nu s-au ostenit să-şi manifeste bucuria pentru întîmpinarea steagurilor şi crucilor de sărbătoare.

Printre participanţii la alai se aflau creştini din cele mai diverse pături sociale – învăţători, profesori universitari, jurişti, medici, chiar şi un membru al Uniunii Scriitorilor şi unul al Uniunii Jurnaliştilor (în cazul Republicii Moldova, este notorie distanţarea, chiar răceala, iar, nu arareori, şi agresivitatea faţă de Ortodoxie, manifestată cu cele mai neaşteptate prilejuri de aceste două organizaţii de sorginte sovietică), ingineri, mici întreprinzători, angajaţi de toate nivelurile, mici funcţionari, pensionari, elevi, studenţi şi copii de la 5 ani în sus.

Distanţa de 16 kilometri, inclusiv ultimii vreo 4 kilometri parcurşi în urcuş pe dealul Rîşcanilor Chişinăului (descris de către Constantin Negruzzi în schiţa sa „O alergare de cai”) a fost parcursă cu multă voioşie, cu o oboseală trupească plină de bucurie care accentua şi mai mult starea sufletească de veselie şi biruinţă duhovnicească a tuturor participanţilor la alai. Copii de 5-9 ani, nemaivorbind de cei mai răsăriţi, au suportat cu uşurinţă acest marş încheiat la orele 16.45 într-o atmosferă sărbătorească, de împăcare sufletească, de siguranţă, de întărire a credinţei.

Demonstraţiile de Întîi Mai, introduse în uzul popular de către regimul bolşevic de ocupaţie a Rusiei şi a întregului Imperiu Rus a altor ţări din preajma lui, aveau drept scop suprimarea datinii milenare a creştinilor de a merge în Duminica Paştelui cu alai de sărbătoare prin sate, tîrguri şi cetăţi vestindu-şi bucuria Învierii, a Răscumpărării neamului omenesc. Acum, după ce de 16 ani nu se mai fac asemenea demonstraţii, ar fi cu totul firesc să se revină la străvechea datină creştinească – alaiul de sărbătoare în Duminica Învierii la care să se adune, nu de la întreprinderi, cum era „la ruşi”, ci de la parohii, fiecare parohie venind cu propriile steaguri, cruci, în frunte cu parohii, ctitorii, cîntăreţii, citeţii urmaţi de ceilalţi enoriaşi.

E o primă încercare sfioasă de a aminti concetăţenilor noştri că ei cu toţii îşi datorează existenţa ca popor tocmai creştinării strămoşilor lor şi anume Bisericii Ortodoxe îi datoreaza, practic, întreaga lor memorie istorică şi moştenire culturală, indiferent de ce neam ar fi astăzi – români, ruşi, ucraineni, găgăuzi, bulgari sau beloruşi, căci toţi aceştia întrunesc peste 99% din întreaga populaţie a RM, inclusiv populaţia din stînga Nistrului aflată sub ocupaţie străină, inclusiv sub ocupaţie confesională, - şi că în afara Bisericii ei nu au şi nu pot avea vreun viitor.

La anul (să ajungem cu bine şi în sîmbăta Paştelui să auzim iarăşi de pogorărea Luminii Sfinte la Mormîntul Domnului la Ierusalim) ar fi la sigur cazul să se organizeze din nou un asemenea alai sărbătoresc spre bucuria tuturor oamenilor cu soveste din tîrgul mult-pătimit al Chişinăului.

Pentru www.mdn.md Benedict Moldoveanu

(alte imagini de la procesiune)